English

Obiective

O1

Primul obiectiv este dezvoltarea și implementarea unui sistem compact capabil să transforme rapid o sursă de lumină LED (luminile unui autoturism sau ale unui semafor) într-un transmițător VLC, facilitând integrarea rapidă a tehnologiei VLC în infrastructura de iluminat existentă.

O2

Al doilea obiectiv este proiectare și implementarea de noi receptoare VLC de înaltă performanță destinate aplicațiilor de siguranță rutieră și care sunt capabile să suporte aplicații în condiții de mobilitate, prin integrarea de funcții de adaptare la context. Dezvoltarea acestei noi arhitecturi va fi posibilă după efectuarea unei analize actualizate a literaturii privind noile tendințe în sistemele hardware și software auto-conștiente și după o investigație atentă a caracteristicilor canalului VLC vehicular în condițiile mobile.

O3

Al treilea obiectiv este evaluarea, testarea experimentală și optimizarea performanțelor prototipurilor VLC propuse. Aceste teste vor fi efectuate în primul rând în variate condiții de laborator (adică distanțe de comunicație, orientări, condiții de iluminare, perturbări de iluminare etc.), în condiții de exterior (adică în condiții meteorologice variate, în diferite puteri ale luminii solare și diferite orientări ale soarelui etc.), iar in final, in conditii de mobilitate cu sistemele VLC montate pe vehicule reale. 

O4

Al patrulea obiectiv este menținerea și dezvoltarea în continuare a tinerei noastre echipe de cercetare, prin sprijinirea financiară a doi doctoranzi cu excelente performanțe în domeniu. 

O5

Al cincilea obiectiv este de a crește vizibilitatea grupului nostru de cercetare și de a contribui la vizibilitatea internațională a Universității din Suceava și a cercetării românești prin publicarea de rezultate noi și de înaltă calitate în domeniul VLC. 

O6

Al șaselea obiectiv este să depunerea une cereri de finanțare într-o competiție europenă de cercetare, care să ofere sprijin financiar pentru a menține și întări în continuare echipa noastră de cercetare prin atragerea de noi doctoranzi și tineri cercetători. Acest obiectiv urmărește, de asemenea, consolidarea parteneriatelor naționale și internaționale existente și stabilirea de noi colaborări academice și industriale.

Rezultate

Rezultate preconizate 2022  Rezultate realizate 2022 Rezultate preconizate 2023  Rezultate realizate 2023 Rezultate preconizate 2024 Rezultate realizate 2024
1 articol publicat într-un jurnal Q1-Q2 Articol 1 Articol 2 1 articol publicat într-un jurnal Q1-Q2 Articol 1 Articol 2 1 articol publicat într-un jurnal Q1-Q2 Articol 1
1 lucrare publicată în volumul unei conferințe internaționale Articol 1 2 lucrări publicate în volumul unor conferințe internaționale Section 9: 9.1. Section 9: 9.2. 1 Raport testare a sistemului VLC destinat aplicațiilor rutiere în condiții de mobilitate care să confirme nivelul TRL 6 Realizat
1 prezentare în cadrul unei conferințe internaționale Realizat 2 prezentari în cadrul unor conferințe internaționale Section 9: 9.1. Section 9: 9.2. Pagina Web a proiectului Realizat
1 Raport tehnic pentru Emițător VLC destinat aplicațiilor rutiere Realizat 1 Raport tehnic pentru Receptor VLC destinat aplicațiilor rutiere Realizat
Pagina Web a proiectului vlc.usv.ro/c2c-vlc 1 proiect de cercetare depus la o competiție europeană Realizat
1 eveniment de popularizare Realizat
Pagina Web a proiectului actualizată Realizat
Rezultate realizate 2022 - 2024

(A) Lucrări științifice publicate în jurnale științifice

1. Căilean, A.-M.; Avătămăniței, S.-A.; Beguni, C. Driving toward Connectivity: Vehicular Visible Light Communications Receiver with Adaptive Field of View for Enhanced Noise Resilience and Mobility. Sensors 2024, 24, 2814 Accesează articol

2. C. Beguni, A.-M. Căilean, S.-A. Avătămăniței, A.-D. Potorac, E. Zadobrischi, and M. Dimian, “Increasing Vehicular Visible Light Communications Range Based on LED Current Overdriving and Variable Pulse Position Modulation: Concept and Experimental Validation,” Sensors, vol. 23, no. 7, p. 3656, Mar. 2023, doi: 10.3390/s23073656. Revista este ierarhizată în prima jumătate a clasamentului (ISI) Web of Science, cu factor de impact de 3.9 Accesează articol

3. E. Zadobrischi, “The Concept regarding Vehicular Communications Based on Visible Light Communication and the IoT,” Electronics, vol. 12, no. 6, p. 1359, Mar. 2023, doi: 10.3390/electronics12061359. Accesează articol

4. C. Beguni, A.-M. Căilean, S.-A. Avătămăniței, E. Zadobrischi, R. Stoler, M. Dimian, V. Popa, B. Béchadergue, L. Chassagne, “In-Vehicle Visible Light Communications Data Transmission System Using Optical Fiber Distributed Light: Implementation and Experimental Evaluation,” in Sensors, vol. 22, no. 18, p. 6738, Sep. 2022 Accesează articol

5. A.-M. Căilean, C. Beguni, S.-A. Avătămăniței, M. Dimian, and V. Popa, “Design, Implementation and Experimental Investigation of a Pedestrian Street Crossing Assistance System Based on Visible Light Communications,” Sensors, vol. 22, no. 15, p. 5481, Jul. 2022 Accesează articol

6. E. Zadobrischi, M. Negru “Applied Study of the Fluidization Model of Logistic Transport through the Prism of the Impact Generated on the Environment,” in Sensors 2022, 22, 9255. Accesează articol

(B) Lucrări științifice publicate în conferințe internaționale indexate IEEE Xplore:

7. C. Beguni, A. -M. Cailean, S.-A. Avătămăniței, E. Zadobrischi, A. Potorac, "Experimental Evaluation of an Indoor Visible Light Communications System in Light Dimming Conditions," 2023 31st Telecommunications Forum Telfor (TELFOR), Belgrade, Serbia, 21-22 November 2023, pp. 1-4. Accesează articol

8. A.-M. Căilean, C. Beguni, S.-A. Avătămăniței, E. Zadobrischi, M. Dimian, B. Béchadergue and L. Chassagne, “Introducing A New Paradigm in Visible Light Communications: Light Distribution With Optical Fibers,” 2023 31st Telecommunications Forum (TELFOR), Belgrade, Serbia, 21-22 November 2023, pp. 1-4. Accesează articol

9. 4. C. Beguni, E. Zadobrischi, S. -A. Avătămăniţei and A. -M. Căilean, "Experimental Demonstration of a Visible Light Communications Crosswalk Assistance System," 2022 International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC), Timisoara, Romania, 2022, pp. 1-4, doi: 10.1109/ISETC56213.2022.10009985 Accesează articol

(C) Prezentări la manifestări științifice

10. C. Beguni, A. -M. Cailean, S.-A. Avătămăniței, E. Zadobrischi, A. Potorac, "Experimental Evaluation of an Indoor Visible Light Communications System in Light Dimming Conditions," 2023 31st Telecommunications Forum Telfor (TELFOR), Belgrade, Serbia, 21-22 November 2023, pp. 1-4. Accesează articol

11. A.-M. Căilean, C. Beguni, S.-A. Avătămăniței, E. Zadobrischi, M. Dimian, B. Béchadergue and L. Chassagne, “Introducing A New Paradigm in Visible Light Communications: Light Distribution With Optical Fibers,” 2023 31st Telecommunications Forum (TELFOR), Belgrade, Serbia, 21-22 November 2023, pp. 1-4. Accesează articol

12 C. Beguni, E. Zadobrischi, S.-A. Avătămăniței, A.-M. Căilean, “Experimental Demonstration of a Visible Light Communications Crosswalk Assistance System,” in International Symposium on Electronics and Telecommunications 2022, 10-11 Nov. 2022 Accesează articol

(D) Documentații tehnice (disponibile pe platforma de raportare EVOC):

13. Raport tehnic pentru Emițător VLC destinat aplicațiilor rutiere;

14. Raport tehnic pentru Receptor VLC destinat aplicațiilor rutiere;

15. Raport testare a sistemului VLC destinat aplicațiilor rutiere;

16. Raport testare a sistemului VLC destinat aplicațiilor rutiere în condiții de mobilitate care să confirme nivelul TRL 6;

(E) Participări la competiții de finanțare a cercetării:

17. Îmbunătățirea rețelelor vehiculare de comunicații prin lumină vizibilă cu inteligență artificială și capabilități Blockchain, Proiect depus în cadrul competiției Proiecte de Cercetare Exploratorie (PCE) 2023, cod depunere PN-IV-P1-PCE-2023-1938.

18. Proiect depus în cadrul competiției Horizon Europe Framework Programme (HORIZON), Type of action: HORIZON-ERC, Topic: ERC-2024-COG, Call for Proposals for ERC Consolidator Grant (ERC-2024-COG) , proposal ID 101171099

(G) Eveniment de popularizare:

19. Prezentare de popularizare în cadrul Universității Paris-Saclay, Franța, 09/03/2023.

20. Participare la Noaptea Cercetătorilor Europeni Ediția 2023, Suceava, 29/09/2023.

21. Participare la eveniment de popularizare în localitatea Siret 30/09/2023.

Concluzii Proiect

Referitor la rezultatele globale ale proiectului, acestea au fost semnificativ depășite rezultând un număr total de 22 de livrabile concrete, dintre care reamintesc 9 articole științifice, dintre care 6 publicate în jurnale indexate ISI WoS având un factor de impact cumulat de peste 22. De asemenea, este important de subliniat faptul că implementarea acestui proiect s-a dorit a fi cât mai eficientă, fiind avută în vedere sustenabilitatea echipei de cercetare dincolo de perioada de implementare a acestui proiect. Din această perspectivă, pe parcursul implementării proiectului au fost depuse două aplicații de finanțare a cercetării, una de 1,3 milioane de lei, depusă în cadrul unei competiții naționale, și alta de 2 milioane de euro, depusă în cadrul unei competiții de cercetare europene de tip HORIZON-ERC. În final, se poate concluziona că implementarea acestui proiect de cercetare are un impact extrem de pozitiv, atât din punct de vedere al rezultatelor științifice obținute, cât și din punct de vedere al progresului științific demonstrat. De asemenea, implementarea proiectului a pus baza continuării demersurilor de cercetare în domeniul comunicațiilor, contribuind la promovarea cercetării din România.

Noutăți

22 Iulie 2022: articolul intitulat "Design, Implementation and Experimental Investigation of a Pedestrian Street Crossing Assistance System Based on Visible Light Communications" a fost publicat în Jurnalul Sensors (Impact factor = 3.847)

6 Septembrie 2022: articolul intitulat "In-Vehicle Visible Light Communications Data Transmission System Using Optical Fiber Distributed Light: Implementation and Experimental Evaluation" a fost publicat în Jurnalul Sensors (Impact factor = 3.847)